Se spune că dacă amâni beneficiul pe termen lung este prezent, are și un nume pentru cercetători, se numește “the marshmallow test”. Amânarea poate fi exemplificată ca în acel experiment de care citeai mai devreme sau poate avea o altă formă, folosită chiar și într-un context ca și scrisul, felul în care bei cafeaua, felul în care vorbești.
Spun doar că dacă aștepți puțin poate un cuvânt ce reflectă considerabil ceea ce vrei să transmiți, dacă nu poate nu faci decât freestyle. Să transmiți prezență n-ar fi musai ca ciorapul să fie vreo clonă după celălalt ca apoi să zică asta-i de dreapta că are un mesaj ce nu-i din timp fotografiat ci creat în moment că altfel n-aș fi aici și acum. Am schimbat ciorapii recent, poate că dacă nu-i schimbam încă îmi aduceam aminte de cele două tipe nemțoaice ce emanau ceva aparte, cei drept miroseau apetisant. Și că am menționat despre ele, de ce n-aș spune defapt care-i filmu ce se derulează?
Aici acum n-aș putea să nu mă gândesc la psilocybin căci pesemne că după cum a decurs ziua de azi aș putea să numesc efectul prevăzut într-o cauză, ceea ce nu știu cât de drept este, dacă scriu de cauză și efect, cauza este prima și efectul după? În știință este firesc însă dacă ne referim la intuiție aceasta este puțin altfel și poate defapt nu descriu decât un bias “Hindsight bias”
Câteva din bias-urile despre care am citit deschid o perspectivă din care mă uit la ceea ce este fără a aduce conținut și a proiecta, perpetua ceva ce dacă aș ține cont de acestea ar putea fi ca și experiența aia complet nouă pe care o aștepți și defapt nu ești prezent căci, ca un scenarist revii la ceea ce e atât de familiar pentru tine, sentimentul de sine și povestea lui din care crează în prezent fără a știi de profunzimea acestuia și transformându-l într-o piatră pe care calci pentru a ajunge undeva cel mai probabil acolo unde ești.
Sentimentul de sine are câteva straturi, despre care am să elaborez puțin în continuare, întâi unul are tendința de a se agăța de ceea ce știe, cel mai probabil sentimentul de sine, ego-ul se dezvoltă făcând astfel. Esența acestui strat este însăși pusă în lumină de efectul de ancoră pe care autorul cărții “Gândire rapidă, gândire înceată” din care m-am inspirat aici a scris-o, Daniel Kahneman.
Aceste straturi sunt ca și reflexii ale profunzimii momentului prezent, fiecare chestie ce apare în prezent rezonează cu profunzimea acestuia ca un fel de pointer către o realizare.